Smaranda Chicu Fondator
Smaranda este absolventă a Universităţii Al. I Cuza, doctor în Ştiinţe ale Educaţiei, în prezent profesor asociat în cadrul UAIC.
Cu o experienţă de peste 15 ani în educaţie, şi-a propus să depăşească o nouă provocare – fondarea unui centru în care învăţarea să se realizeze cu ajutorul şi prin utilizarea corectă a Noilor Tehnologii, cu o prelungire a acestora şi în spaţiul exterior al şcolii. Provocarea este de a transforma dispozitivele digitale în instrumente de învăţare, schimbându-le astfel valoarea şi rolul.
“Indiferent de perspectiva de analiză, educaţia are nevoie să fie gândită prin raportare la cele 8 competenţe cheie prevăzute în Legea educaţiei şi recomandate de Parlamentul European. Doar aşa putem construi competenţe atât de necesare tinerilor cu aplicabilitate în practică în lumea reală.”
Iubeşte să călătorească, să descopere noul şi să cultive tinerilor aceeaşi dorinţă de a descoperi utilul şi frumosul în tot ceea ce îi înconjoară.